2024.11.19 18:00
Un curs online cu exemple practice si clarificari utile in viata de zi cu zi, ce contine, totodata, informații unice în România privind subiectul planificarii motorii.
Planificarea motorie reprezintă capacitatea unei persoane de a crea un plan și de a realiza o secvență adecvată pentru toate activitățile fizice. Deprinderile motorii sunt esențiale pentru sarcini precum legatul șireturilor la pantofi, mersul pe bicicletă sau scrisul. Astfel, atunci când copiii au dificultăți cu planificarea motorie, aceasta poate avea un impact asupra performanței în activitățile lor zilnice și asupra încrederii de sine și stabilității emoționale. Ca părinți, probabil ați remarcat dezvoltarea unică a copilului dumneavoastră, dar și arii în care ar putea beneficia de sprijin suplimentar.
Cursul pe care îl oferim în cadrul Centrului Aspera este conceput pentru a oferi terapeuților/părinților/aparținătorilor instrumentele și strategiile de care au nevoie pentru a ajuta copilul să își îmbunătățească abilitățile de planificare motorie, esențiale auto-îngrijirii și participării în activitățile din viața de zi cu zi. Alături de elementele procesului de praxis (planificarea motorie fiind una dintre ele), veți învăța cum să vă gândiți la acesta din perspectiva procesării senzoriale, cum să evaluați copilul dumneavoastră și ce strategii și instrumente să utilizați acasă pentru a-l ajuta să se dezvolte armonios.
În cadrul cursului veți:
înțelege care este rolul planificării motorii în procesul de dezvoltare a copilului
afla care sunt toate componentele procesului de praxis
afla care sunt elementele planificării motorii
înțelege planificarea motorie în contextul integrării senzoriale
parcurge strategii de intervenție foarte utile
veti beneficia de fise de lucru utile in lucrul efectiv cu copilul dumneavoastra
În cazul în care vă inscrieți, dar nu veți putea participa live, înscrierea participanților la curs asigură access la înregistrarea acestuia pentru o perioadă determinată de timp.